Una dintre cele mai eficiente păcăleli ale democrației este votul. Adică poporul hotărăște prin vot ce și cum. Hai să fim serioși, votul nu e decât un circ costisitor pentru astuparea gurilor răzvrătite. Dacă mergi la vot și ies ai tăi atunci nu ai de ce să te plângi ca tu i-ai votat, dacă nu ies ai tăi, taci din gură că majoritatea hotărăște, dacă nu ai fost la vot, nu te interesează așa că nu ai voie să comentezi. Oricum ai face rezultatul e unul singur, ciocul mic și joc de glezne, cel puțin pentru încă patru ani, apoi încă patru ani și tot așa.
O altă tâmpenie care se propagă cu repeziciunea aberațiilor necombătute este că cei care au fost votați au dreptate. Am citit de curând alegațiile unuia care proclama votul sfânt. Trebuie să înțelegem limitele votului, prin vot nu se pot hotărî toate lucrurile în lumea asta. Nu se poate hotărî cum va fi vremea mine, nu se poate hotărî oprirea timpului în loc, învierea morților, etc. Având în vedere că votul se bazează pe emoție și percepție nici măcar dreptatea într-un proces nu se poate stabili în mod sigur prin vot. Chiar și în cazul votului electoral nu se poate afirma că poporul a avut dreptate că la votat pe X sau pe Y. O să folosesc deja prea des utilizatul exemplu al Germaniei naziste unde Hitler a venit la putere prin vot popular. De fapt votul are o arie de influență mult mai mică decât este invocată. În plus știm deja că votul poate favoriza una din părți azi și cealaltă parte mâine. Votul este suveran decreta personajul indicat de mine mai sus. Se pare că este suveran doar atunci când îți este favorabil, în caz contrar este discutabil.
Votul este doar o senzație vândută eficient într-o piață consumeristă către naivi.

 Afrikaans
 Afrikaans Albanian
 Albanian Amharic
 Amharic Arabic
 Arabic Armenian
 Armenian Azerbaijani
 Azerbaijani Basque
 Basque Belarusian
 Belarusian Bengali
 Bengali Bosnian
 Bosnian Bulgarian
 Bulgarian Catalan
 Catalan Cebuano
 Cebuano Chichewa
 Chichewa Chinese (Simplified)
 Chinese (Simplified) Chinese (Traditional)
 Chinese (Traditional) Corsican
 Corsican Croatian
 Croatian Czech
 Czech Danish
 Danish Dutch
 Dutch English
 English Esperanto
 Esperanto Estonian
 Estonian Filipino
 Filipino Finnish
 Finnish French
 French Frisian
 Frisian Galician
 Galician Georgian
 Georgian German
 German Greek
 Greek Gujarati
 Gujarati Haitian Creole
 Haitian Creole Hausa
 Hausa Hawaiian
 Hawaiian Hebrew
 Hebrew Hindi
 Hindi Hmong
 Hmong Hungarian
 Hungarian Icelandic
 Icelandic Igbo
 Igbo Indonesian
 Indonesian Irish
 Irish Italian
 Italian Japanese
 Japanese Javanese
 Javanese Kannada
 Kannada Kazakh
 Kazakh Khmer
 Khmer Korean
 Korean Kurdish (Kurmanji)
 Kurdish (Kurmanji) Kyrgyz
 Kyrgyz Lao
 Lao Latin
 Latin Latvian
 Latvian Lithuanian
 Lithuanian Luxembourgish
 Luxembourgish Macedonian
 Macedonian Malagasy
 Malagasy Malay
 Malay Malayalam
 Malayalam Maltese
 Maltese Maori
 Maori Marathi
 Marathi Mongolian
 Mongolian Myanmar (Burmese)
 Myanmar (Burmese) Nepali
 Nepali Norwegian
 Norwegian Pashto
 Pashto Persian
 Persian Polish
 Polish Portuguese
 Portuguese Punjabi
 Punjabi Romanian
 Romanian Russian
 Russian Samoan
 Samoan Scottish Gaelic
 Scottish Gaelic Serbian
 Serbian Sesotho
 Sesotho Shona
 Shona Sindhi
 Sindhi Sinhala
 Sinhala Slovak
 Slovak Slovenian
 Slovenian Somali
 Somali Spanish
 Spanish Sudanese
 Sudanese Swahili
 Swahili Swedish
 Swedish Tajik
 Tajik Tamil
 Tamil Telugu
 Telugu Thai
 Thai Turkish
 Turkish Ukrainian
 Ukrainian Urdu
 Urdu Uzbek
 Uzbek Vietnamese
 Vietnamese Welsh
 Welsh Xhosa
 Xhosa Yiddish
 Yiddish Yoruba
 Yoruba Zulu
 Zulu

