Sunt de acord cu opinia potrivit căreia astăzi lupta pe on-line este foarte importantă. S-au făcut revoluții pornite din on-line, primăvara arabă e un exemplu ce îmi vine acum, repede, în minte. E adevărat că din on-line au pornit mișcările de protest din România. Eu am rămas extrem de surprins de primele mitinguri pentru Roșia-Montana, niște mitinguri neanunțate de nimic din off-line.
Mobilizarea pentru demonstrația din 10 august, mobilizarea pentru europarlamentare, etc. USR/PLUS se poate considera un partid care nu ar fi existat dacă nu era on-line-ul. Bineînțeles, on-line-ul te ridică, on-line-ul te omoară. Dar nu asta e tema.
Deci prieteni, astăzi cartușele se trag de pe net, virtual bineînțeles.
Eu unul sunt împăcat cu mine pentru că m-am implicat și am făcut eforturi să explic, m-am străduit ca mesajul meu să ajungă la cât mai multă lume, în ultimă săptămâna am publicat două articole care au fost distribuite de mai mult de două mii de persoane, bănuiesc că au fost citite de zeci de mii de alegători.
Mâine voi merge să votez pentru că nu mă consider atât de simandicos încât să nu mă mulțumească absolut nimeni.
Banciu îmi place în general, dar uneori este enervant cu aerele lui de tip citit și cultivat, asta ca să nu mai amintesc de gravele fracturi logice din gândirea lui limitată totuși. Îmi demonstrează Banciu că oamenii atunci când ajung în anumite poziții își ating limitele incompetenței. El e o prima-donă și nu votează pentru că nu-l mulțumește nimeni, el e foarte pretențios. Păi de ce nu se mută în Franța la Marsillia ? Sau de ce nu a rămas acolo ? Sau ce, era muritor de foame, dormea pe sub poduri și mânca din gunoaie ? Așa pretențios cum e el.
Dacă mâine iese Firea valul schimbării PSD în România se va opri. Pesediștii se vor întoarce cu tot cu de-alde Dancila, Cuc, etc. Unii exact ca ăștia. Firea va prelua conducerea partidului iar viața noastră publică va fi invadată de-alde Dana Budeanu, Oana Sparanghel și alte panarame. După 4 ani Bucureștiul va fi mai rău ca acum pentru că logica e simplă, n-am făcut nimic și m-au ales de ce să mai fac ceva pentru că oricum mă aleg fraierii. Firea o să candideze cu șanse mari în 2024 la alegerile prezidențiale susținută de PSD. Nu uitați că Dancila, așa cum era ea, a intrat în turul doi cu Iohannis. Nici dreapta nu se simte prea bine.
Dacă Firea pierde va dispărea din viață politică după bunul obicei al tovarășilor de a-și lichida liderii.

 Afrikaans
 Afrikaans Albanian
 Albanian Amharic
 Amharic Arabic
 Arabic Armenian
 Armenian Azerbaijani
 Azerbaijani Basque
 Basque Belarusian
 Belarusian Bengali
 Bengali Bosnian
 Bosnian Bulgarian
 Bulgarian Catalan
 Catalan Cebuano
 Cebuano Chichewa
 Chichewa Chinese (Simplified)
 Chinese (Simplified) Chinese (Traditional)
 Chinese (Traditional) Corsican
 Corsican Croatian
 Croatian Czech
 Czech Danish
 Danish Dutch
 Dutch English
 English Esperanto
 Esperanto Estonian
 Estonian Filipino
 Filipino Finnish
 Finnish French
 French Frisian
 Frisian Galician
 Galician Georgian
 Georgian German
 German Greek
 Greek Gujarati
 Gujarati Haitian Creole
 Haitian Creole Hausa
 Hausa Hawaiian
 Hawaiian Hebrew
 Hebrew Hindi
 Hindi Hmong
 Hmong Hungarian
 Hungarian Icelandic
 Icelandic Igbo
 Igbo Indonesian
 Indonesian Irish
 Irish Italian
 Italian Japanese
 Japanese Javanese
 Javanese Kannada
 Kannada Kazakh
 Kazakh Khmer
 Khmer Korean
 Korean Kurdish (Kurmanji)
 Kurdish (Kurmanji) Kyrgyz
 Kyrgyz Lao
 Lao Latin
 Latin Latvian
 Latvian Lithuanian
 Lithuanian Luxembourgish
 Luxembourgish Macedonian
 Macedonian Malagasy
 Malagasy Malay
 Malay Malayalam
 Malayalam Maltese
 Maltese Maori
 Maori Marathi
 Marathi Mongolian
 Mongolian Myanmar (Burmese)
 Myanmar (Burmese) Nepali
 Nepali Norwegian
 Norwegian Pashto
 Pashto Persian
 Persian Polish
 Polish Portuguese
 Portuguese Punjabi
 Punjabi Romanian
 Romanian Russian
 Russian Samoan
 Samoan Scottish Gaelic
 Scottish Gaelic Serbian
 Serbian Sesotho
 Sesotho Shona
 Shona Sindhi
 Sindhi Sinhala
 Sinhala Slovak
 Slovak Slovenian
 Slovenian Somali
 Somali Spanish
 Spanish Sudanese
 Sudanese Swahili
 Swahili Swedish
 Swedish Tajik
 Tajik Tamil
 Tamil Telugu
 Telugu Thai
 Thai Turkish
 Turkish Ukrainian
 Ukrainian Urdu
 Urdu Uzbek
 Uzbek Vietnamese
 Vietnamese Welsh
 Welsh Xhosa
 Xhosa Yiddish
 Yiddish Yoruba
 Yoruba Zulu
 Zulu

